In cele „doua saptamani de revizie” la apa calda ne-am amintit (noi, cei fara centrala) cum era inainte cand totul avea o limita si cand “rationalizat” era un cuvant inspaimantator. Cum a fost fara apa calda? Cum va mai fi? pentru ca in momentul in care scriu acest editorial, se vorbeste despre datorii si despre eventualitatea in care, pe termen nedefinit, vom face baie din oala. A fost cel putin interesant si ne-am simtit (oare pentru a cata oara?) ca facand parte din patura de jos a societatii. Cum e intr-o tara din lumea a 3-a?, se intreaba americanii care nu au parasit niciodata pamantul fagaduintei. Cred ca si in 2014, intr-o Europa Unita din care facem parte si in care defilam cu mandrie, tinerii de 14, 15 ani pot spune. Raspunsul e simplu: stinky - ca sa inteleaga si ei; puturos - ca sa stim si noi despre ce este vorba. Cum ar merge o anumita domnisoara cu o Hermes Birkin pe brat in sedinta la Bruxelles daca ar trai in conditiile in care ne ducem noi traiul zilnic? Ce fel de antiperspirant ar avea? Cred ca unul de la Miu Miu. Asadar, miu miu in fiecare zi in sandale fara reducere si cu protectie pentru picioare folosita la sub brat. Insa noi nu incurajam raportarile la alte persoane! Asadar, sa ne gandim ca iar ajungem acasa si trebuie sa trecem la incalzit apa si la consumat gaz... atat cat il mai avem si pe acesta.
Punct si De la Capat
Viata intrece imaginatia, depaseste orice tentativa de scenariu prestabilit,oricat de lucid te-ai crede. Viata mea e bolnava. Ea m-a imbolnavit si pe mine, datorita ei exist in felul asta malign,metastatic, si pentru ca imi apartine, raman singurul vinovat. Daca in retetele mele s-ar recomanda liniste concetrata in doze mari, iertare pentru greselile indelung planuite si, intravenos, zilnic, din iubirea asta pagana, as deveni dependent de sanatate, mi-as vinde bucati din suflet sa am mereu garantia zilei de maine. Spuneam ca merg mai departe si nu intorc capul decat daca imi aud numele explodand, ranind pe cineva. Atunci ma opresc. Ma opresc si stagnez mai mult decat o poate face oricine. Cum sa explic ca in momentele alea intinse pe ani lungi, eu prind radacini in locuri nisipoase, ma alimentez cu boala din bratele parazitilor indragostiti,agatati de mine?
Eu nu pot fi decat victima mea, nu pot functiona decat alimentat de dovezile ca imposibilul este a infinita parte din posibil. Nu ma pot lipsi de nimic din ceea ce,intr-un fel sau altul, face parte din mine. S-au cimentat toate in asa fel incat au format iluzia omului necesar oricui,dar la fel de daunator. Uneori ma folosesc de cuvinte mari ca sa spun lucruri mici,accentuez limite transparente, sunt sincer cand ar trebui sa mint si iubesc cand ar trebui sa uit. Schimbarile sunt bune zicea cineva, cu subanteles, dar cine dracu are nevoie de ele cand tot ceea ce esti nu inseamna decat o continua, blestemata, schimbare? Poate sa-mi schimb hainele, dar orice as imbraca parca poarta in textura emblema fiintei mele.Imi sunt inutile incercarile de a privi lumea cu alti ochi pentru ca eu nu-i am decat pe cei ai sufletului. As trata omenirea cu alte maini, alte simtiri, daca m-as putea trata de mine.
Punct
Pentru ca totul are o cauza, dar putine efecte pot fi anihilate,m-am amuzat resemnat cu mult timp inainte ca tampitii de doctori sa-mi spuna ca doar o interventie pe suflet ar mai putea curata ramasitele dureroase lasate in urma de ulcerul flamand care roade din mine. Le-as fi ras chiar in nas cand imi fluturau dezamagiti concluziile ultimelor analize: “Nu e bine,domnule. Nu e bine deloc si nu faci nimic sa-ti atenuezi degradarea de care suferi.” As fi ras pentru ca habar nu au ei de ce sufar, ca am amortit de mult si nu ma mai doare decat aerul pe care il respir. Daca ar putea vorbi toate hartiile aruncate, daca toate prescriptiile ar avea glas sa-mi tradeze explicatia stiintifica a unor stari de crispare, cei care inca mai tin la mine ar fi afectati de osteneala ce mi se cuvine doar mie. Sunt egoist, nu-mi impart cu nimeni canoanele. Merg mai departe, mai adanc, mai supus putinelor momente de visare cand devin tot ce n-am putut fi. Mi-am dorit cateva lucruri, am realizat atat de multe incat m-am indepartat de tot in ceea ce crezusem initial. Cand m-am trezit din cosmarul realitatii deformate, am inteles ca nu sunt artistul indragostit de muzica asa cum pe undeva prin mine imi dorisem, ca sunt maniacul sunetelor frustrat de propria-i rabdare pierduta. M-am trezit profesor in fata unei categorii de oameni din care intotdeauna am crezut ca doar fac parte, incapabil sa ies in fata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)