Nu pot convinge tipatul cu efect usturator de sticla sparta sa taca, sa-si curme batjocura, sa nu-i mai aud tanguirea ca un bocet de moarte prematura. Daca as putea singur sa-mi strang ramasitele nu m-as mai teme de ultima faza a suferintei,singuratatea. Vreau sa cunosti pe cineva. De ce ti-e frica? E mai mic decat tine si in plus... seamana cu mine, deci te va indragi. Trebuie sa ma gandesc la asta, in ultimul timp mi-ai dat multe lucruri la care sa ma gandesc. Dintr-odata fortezi lucrurile de parca ai vrea sa ma convingi de ceva, sa-ti contrazici nesiguranta. Cauti atatea justificari... Incerc sa-ti arat ca esti importanta, sa intelegi ca fiul meu nu cunoaste decat persoane care inseamna ceva pentru mine. Pe tine vrei sa te convingi de presupusa importanta a lucrurilor care se petrec intre noi. Nu poti intr-o zi sa dispari fara urma pentru a te intalni cu marea ta obsesie ca in zilele urmatoare sa-mi ceri sa-ti cunosc copilul! Nu poti, nu ai dreptul sa te agati de oricine ca de o plasa de salvare si daca de mine nu iti pasa intr-atat, gandeste-te macar la fiul tau care poate nici nu doreste sa-ti intalneasca accesoriile ocazionale!