Imi placea mie Woody Allen si inainte, dar dupa filmul asta, il ador! Manhattan e un film despre Isaac (W. Allen), un barbat de 42 de ani, divortat, pentru ca fosta sotie l-a parasit pentru... o femeie, iar acum el umbla cu o pustoaica visatoare de 17 ani, ca apoi sa se indragosteasca de amanta celui mai bun prieten al sau. Poate subiectul poate parea prea siropos, insa personajul lui Allen, imaginile alb-negru, muzica extrem de frumoasa si ambianta fac din Manhattan un film romantic care e chiar posibil sa te determine sa-ti placa romantismul. Mi-a mai placut felul cum e prezentat orasul, prin cadre ce se desfasoara pe ritmul muzicii; un oras care in anii '70 nu era asa de ticsit de lume ca si in ziua de azi, insa avand acea vibratie artistica, cu muzee de arta contemporana, cu oameni reali, nu acei oameni parca coborati din Vogue. Nu am putut sa nu observ fizionomiile oamenilor, atat de diverse si expresive. De dialog nu mai vorbesc. Fiecare replica parca dezvaluie mai multe despre personaj decat intreg jocul actoricesc. Cum ar fi personajul lui Woody Allen, Isaac, un tip pesimist, ironic, cam nehotarat si foarte pisalog, care prin dialog m-a convis ca apa maro de la robinet poate fi un bun motiv sa nu poti dormi noaptea. Iar Diane Keaton, cu discursul ei ezitant cand vine vorba despre barabti, dar foarte exuberant cand arta e in discutie, m-a facut sa-mi placa foarte mult personajul ei. Chiar mi-era dor de un film asa amuzant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu